Blog Recuperare Medicala

Articole Recuperare Medicala

Tratament torticolis
Torticolisul consta dintr-o inclinare a capului si a gatului pe partea afectata si rasucirea pe partea sanatoasa. Aceasta afectiune se datoreaza scurtarii si contracturii unuia din cei doi muschi sternocleidomastoidieni. Santul median al cefei este inclinat in raport cu verticala. Cauzele torticolisului sunt multiple. Poate aparea prin diformitati congenitale osoase, prin retractii musculare a sternocledeidomastoidianului (torticolis congenital). Torticolismul mai poate fi cauzat de: inflamatii, spasme, cicatrici, discopatii cervicale, traumatisme, afectiuni neurologice (paralitice sau spastice), afectiuni reumatice, afectiuni psihice (isteria), etc. Mai poate aparea din cauza unei surzenii inelgale, sub denumirea de torticolis auditiv sau datorita unui deficit unilateral vizual, sub denumirea de torticolis vizual.
    
Urmarind cauzele producatoare ale torticolisului, cele mai intalnite tipuri sunt:  torticolisul congenital, torticolisul ocular si auditiv, torticolisul prin luxatie atloido-axoidiana unilaterala, torticolisul paralitic.
    
Tratamentul torticolisului trebuie instituit precoce. In tratamentul kinetic, miscarea indicata este cea corectiva: aplecarea spre partea sanatoasa si rasucirea spre partea bolnava. Miscarea contraindicata este aplecarea spre partea bolnava si rasucirea spre partea sanatoasa si flexia. Se urmareste tonifierea in regim de alungire a muschiului sternocleidomastoidian scurtat si contractat de partea bolnava si tonifierea in regim de scurtare a muschiului sternocleidomastoidian de partea opusa deficientei. Kinetoterapia urmareste si corectarea asimetriei centurii scapulare.
    
Tratamentul torticolisului copilului trebuie aplicat cat mai devreme, deoarece acesta se accentueaza treptat si se fixeaza la adolescenta. In torticolisul recent, produs prin luxatie, pana nu se instaleaza reactia inflamatorie, este suficienta o extensie continua in colier Sayre.  In torticolisul congenital, se poate incerca un tratament de postura, asezand copilul cu partea afectata spre lumina sau de unde vin parintii in camera, obligandu-l astfel sa-si intoarca capul spre partea corectoare.  Tratamentul la un copil mai mare, foloseste exercitii cu autocontrol in oglinda si transport de greutati asezate pe cap, care obliga la o pozitie pe verticala a capului, pentru a mentine in echilibru aceasta greutate. Se pot folosi si elongatii la capastru Glisson.
    
La fel de important precum este  tratamenul prin kinetoterapie, este si tratamentul fizioterapic, folosindu-se cu succes in torticolis. Fizioterapia foloseste curentul electric (curentii diadinamici, de joasa si de medie frecventa), termoterapia, laserterapia avand importante efecte analgezice, si relaxante.
    
Masajul este foarte eficient, in mod special daca este aplicat inaintea tratamentului kinetic. Este o completare eficienta si a tratamentului de fizioterapie. Masajul terapeutic, folosind procedee principale efectuate cu prudenta, in ritm lent, cu efect calmant si miorelaxant, urmareste diminuarea durerilor si relaxarea musculaturii interesate.
 

Adaug─â comentariu


Codul de securitate
Actualizeaz─â