Blog Recuperare Medicala

Articole Recuperare Medicala

Fractura de olecran
Fracturile de olecran reprezinta 8% din totalul fracturilor cotului si se aseamana din multe puncte de vedere (anatomo-patologic, mecanismul de producere) cu fracturile de rotula. Fracturile cotului se produc de cele mai multe ori prin cadere datorita reflexelor de a pune mana. Majoritatea fracturilor de olecran se produc prin mecanism direct, dar exista si fracturi prin mecanism indirect. Au fost descrise fracturi de olecran produse prin contractii violente ale muschiului triceps. Fractura olecranului se produce cel mai frecvent la nivel articular - cotul se luxeaza, humerusul se deplaseaza posterior.
    
Deplasarea fragmentelor fracturate se produce datorita leziunii complexului fibrotendinos, format din expansiunile vastilor, iar ascensiunea fragmentului superior este data de contractia tricepsului. Dupa sediul traiectului de fractura, exista fracturi ale partii mijlocii care sunt cele mai frecvente, ale varfului olecranului mai rare, fracturi bazo-olecraniene si fracturi cominutive.
    
Fracturile de olecran produse prin mecanism direct, se realizeaza in urma caderilor pe cot; cat si prin lovituri cu corpuri contondente, fiind de obicei cominutive. Fracturile produse prin mecanism indirect, rezulta in urma unei caderi pe mana cu antebratul in extensie pe brat. In aceasta situatie, paleta humerala rezista, iar olecranul este puternic apasat in foseta olecraniana si se fractureaza de obicei incomplet.
    
Tratamentul in cazul fracturilor fara deplasare, se face cu o simpla imobilizare in esarfa, iar in cazul celor cu deplasare se intervine chirurgical. La adulti, in cazurile fara deplasare se executa o imobilizare pe atela gipsata, situata posterior (in unele situatii anterior), ce cuprinde fata posterioara a bratului si a antebratului pana la articulatia metacarpofalangiana. Durata imobilizarii este de 3-4 saptamani. In cazurile in care deplasarea nu poate fi redusa ortopedic, singura solutie ramane interventia chirurgicala - osteosinteza. Osteosinteza se poate efectua cu sarma, brose, suruburi.
    
Indiferent de tipul de fractura, de tratamentul ortopedic sau chirurgical folosit, kinetoterapia este absolut necesara. Pe perioada de imobilizare kinetoterapia se aplica prin mobilizari active ale umarului, pumnului si mainii precum si exercitii decontracturante ale umarului si coloanei cervico-dorsale superioare (Jacobson). Pe perioada imediat urmatoare imobilizarii (primele 2-3 saptamani), daca persista un proces inflamator, se utilizeaza atele posturale in pozitie de flexie si extensie maxima, care se schimba la 3-6 ore (dupa caz).
    
Se introduc miscari active ajutate (flexie-extensie) si prono-supinatie; la inceput de mica amplitudine, iar treptat tot mai ample. Treptat se introduc mobilizarile analitice, exercitiile pentru cresterea fortei musculare, exercitiile pentru cresterea mobilitatii articulare, se utilizeaza intensiv tehnicile facilitatorii de crestere a mobilitatii (mai ales tehnica ,,hold-relax" in cazul retracturilor), exercitiile de refacere a stabilitatii si miscarilor controlate.
    
Fizioterapia urmareste ameliorarea durerilor si combaterea sau prevenirea inflamatiilor, prin efectele importante antialgice, antiinflamatorii si resorbtive ale curentilor diadinamici, ultrasunete, laserterapie, diapulse.
    
Masajul la inceput se face distal de focarul de fractura si urmareste favorizarea intoarcerii veno-limfatice, prevenirea contracturilor musculare reactionale si calmarea durerii. Initial, masajul este cu viza circulatorie, dupa care se completeaza progresiv cu manevre decontracturante.
 

Adaug─â comentariu


Codul de securitate
Actualizeaz─â