Blog Recuperare Medicala

Articole Recuperare Medicala

Tratament contracturi musculare membre superioare
Contractura musculara este considerata un exces al tonusului muscular, o scurtare dureroasa a fibrelor tesutului moale, prin mentinerea unei tensiuni intramusculare, peste limitele sale fiziologice. De asemenea este considerata un exces al tonusului muscular, care intereseaza o articulatie (muschi, structuri conjunctive), determinanand o limitare a amplitudinii de miscare a articulatiei  respective. In functie de situatia tesutului scurtat, contractura poate fi de flexiune, de extensiune, de abductie, de adductie.

Contractura musculara  precum si a tesutului conjunctiv la nivelul membrului superior  poate avea mai multe aspecte:
- contractura miostatica ce poate aparea ca o stare de incordare musculara (stare nepatologica) si ca o scurtare adaptativa a structurii musculo-tendinoase (stare patologica);
- contractura prin aderente fibrotice ce apare in caz de proces inflamator, insotit de edem;
- contractura pseudo-miostatica sau spasticitatea, este o hipertonie musculara cauzata de leziuni ale sistemului nervos central;
- contractura congenitala (are la baza mecanisme centrale si periferice).
     
Muschii in stare de contractura sunt fermi la palpare, tendonul este intins, iar imobilizarea le reduce semnificativ amplitudinea de miscare. Contracturile musculare la nivelul membrelor superioare pot fi datorate si  ca urmare a unor solicitari fizice intense, sau a purtarii unor greutati mult prea mari in segmentul respectiv.
    
Kinetoterapia joaca rolul principal in tratamentul contracturilor musculare, si este de mare folos. Inhibitia activa, ce se aplica numai tesutului contractil, prin intermediul unor tehnici de facilitare neuro-proprioceptiva, are la baza inducerea reflexa a relaxarii musculare. Inhibitia activa se utilizeaza inaintea stretchingului muscular (intinderea), cu scopul de a pregati muschiul, relaxandu-l inainte ca acesta sa fie intins. Stretchingul, sau intinderea, reprezinta denumirea manevrelor care alungesc tesutul moale scurtat patologic. Rezultatul este cresterea amplitudinii de miscare.
    
Stretchingul muscular pe muschiul scurtat, realizeaza desfacerea actinei de miozina prin ruperea puntilor transversale. Intinderea pasiva este o tehnica frecvent utilizata pentru a trata contractura musculara. Stretchingul pasiv este o metoda buna pentru relaxarea contracturii musculare si pentru reducerea oboselii si a durerilor.
    
Fizioterapia, prin diversitatea procedurilor sale este folosita cu succes in combaterea contracturilor musculare cat si in ameliorarea durerilor. Se folosesc comprese, electroterapie antalgica cu curenti de joasa frecventa, unde scurte cu impulsuri in dozaj atermic, diapulse, etc. Electroterapia locala se adreseaza atat durerii ca simptom (electroterapie antalgica simptomatica), cat si contracturii musculare si ea sursa generatoare de durere (electroterapie antalgica patogenica). La fel de utile sunt si aplicatiile cu parafina.
    
Pentru decontracturarea musculaturii membrelor superioare se foloseste masaj manual si vibromasaj. Masajul se incepe cu efleuraj, pentru a obtine o vasodilatatie pregatitoare pentru framantatul profund care va contribui la calmarea locala a durerilor, iar la urma vibromasaj cu efect in profunzimea zonei masate si cu actiune antalgica.
 

Adaug─â comentariu


Codul de securitate
Actualizeaz─â