Blog Recuperare Medicala

Articole Recuperare Medicala

Recuperare pentru muncitori
In cadrul procesului de munca, apar diverse afectiuni fie cauzate de factori nocivi fizici, chimici, biologici sau psiho-sociali caracteristici locului de munca fie determinate de suprasolicitarea diferitelor aparate si sisteme ale organismului, aceste afectiuni avand termenul comun de boli profesionale. Astfel se identifica diferite boli ale aparatului osteo-musculo-articular si ale tesutului conjunctiv, ale aparatului respirator, ale sistemului circulator, ale sistemului nervos, afectiuni psihice si comportamentale, si lista se poate continua. In domeniile de activitate care presupun lucrul cu utilaje, sau in acele profesii care necesita activitati fizice grele, solicitante, cu risc crescut de pericol, accidentele reprezinta un subiect bine cunoscut. Cele mai frecvente accidente la locul de munca sunt traumatismele cauzate prin cadere, loviri cu diferite obiecte, traumatismele prin strivire, traumatismele prin ardere, accidentele prin intoxicatie cu diferite substante, etc.
    
Recuperarea medicala este foarte importanta. Recuperarea medicala are un domeniu larg de activitate, iar bolile profesionale, sau accidentele de la locul de munca beneficiaza aproape cel mai mult. Pentru muncitori reprezinta o oportunitate, sau o modalitate de-a se reintegra mai rapid la vechiul loc de munca, iar acolo unde nu mai exista aceasta posibilitate, datorita severitatii afectiunii, recuperarea vizeaza reorientarea profesionala a muncitorului, spre o meserie la care acesta este capabil sa se adapteze cu usurinta. Recuperarea medicala foloseste diverse metode de diagnostic si tratament pentru a trata disfunctiile si pentru a aduce nivelul functional al persoanei afectate, cat mai aproape de normal.
    
Cea de-a doua etapa a recuperarii medicale, recuperarea profesionala (vocationala) reprezinta un proces de evaluare, de ameliorare si dezvoltare a abilitatilor fizice si psihice ale persoanei disabile, cu scopul de a reduce infirmitatile si disabilitatile, facilitand astfel ajungerea in situatii favorabile cu pozitia identica celei avute de muncitorii non-disabili.  Acest obiectiv se realizeaza cu ajutorul intruirii profesionale si identificarii unui traseu profesional adecvat. Aceasta etapa evalueaza aptitudinile si capacitaile muncitorului, precum si caracteristicile si solicitarile locului de munca, in scopul de-al indruma spre activitatea profesionala. Desigur, re-intoarcerea la postul de lucru sau la activitatea avuta anterior reprezinta solutia ideala. Insa exista situatii in care disabilitatea nu mai face posibil acest lucru, iar pacientul este indrumat spre un post de lucru asemanator celui avut inainte, dupa o readaptare profesionala si modificarea utilajului, in sensul adaptarii la deficienta functionala reziduala, sau la schimbarea postului de lucru/ activitatii avute anterior.
    
Recuperarea profesionala vizeaza in primul rand persoanele care sunt in incapacitate temporara de munca si care prezinta suficiente resurse functionale restante si prognosticul favorabil de evolutie pentru a le permite readaptarea si reincadrarea in munca.
 

Adaug─â comentariu


Codul de securitate
Actualizeaz─â